fotbal

da-ti click pe un anunt din dreapta--->

joi, 20 august 2009

cristiano ronaldo


Cristiano Ronaldo dos Santos Aveiro, (pron. AFI [kɾiʃ'tiɐnu ʁu'naɫdu]), (n. 5 februarie 1985 în Funchal, Madeira), cunoscut ca Cristiano Ronaldo, este un fotbalist portughez, care în prezent joacă pentru clubul spaniol Real Madrid şi pentru echipa naţională de fotbal a Portugaliei.

Ronaldo s-a născut în Madeira, Portugalia, fiul Mariei Dolores dos Santos Aveiro şi al lui José Dinis Aveiro (1954, Londra - 5 septembrie 2005). Are un frate mai mare, Hugo (n. 1975), precum şi două surori mai mari, Elma (n. 1974) şi Liliana Cátia (n. Madeira, 5 octombrie 1976). Liliana Cátia este o cântăreaţă cu numele de scenă „Ronalda” în Portugalia. Al doilea nume al lui Cristiano („Ronaldo”) este relativ rar în Portugalia. Părinţii l-au numit astfel în cinstea fostului preşedinte american Ronald Reagan[1] Tatal său l-a înscris la un club sportiv din Lisabona. La 10 ani, echipe renumite doreau să-l achiziţioneze.

A început să se joace cu mingea de fotbal pe când avea trei ani,chiar visa sa ajunga la Manchester United, şi când a început şcoala, la şase ani, pasiunea lui pentru acest sport devenise evidentă. Echipa lui favorită era Benfica Lisabona, chiar dacă avea să ajungă la rivala Sporting. A jucat iniţial la o echipă de amatori, Andorinha, unde tatăl său se ocupa de echipament, pe când avea doar şase ani. În 1995, când Cristiano avea doar zece ani, era deja cunoscut în Portugalia. Cele mai bune echipe din Madeira, CS Maritimo şi CD Nacional, erau amândouă interesate de serviciile sale. Maritimo, echipa mai mare, a ratat o întâlnire crucială cu Rui Santos, managerul Andorinhei, astfel încât Ronaldo a semnat pentru Nacional. După o campanie care a avut drept rezultat câştigarea titlului, Ronaldo a participat la un trial de trei zile la Sporting Lisabona, care l-a achiziţionat pentru o sumă care nu a fost făcută publică.

La Sporting Lisabona a jucat 25 de meciuri , în care a înscris 3 goluri. Cel care l-a promovat în echipa Sporting Lisabona a fost antrenorul român Ladislau Bölöni, pe când Cristiano avea 17 ani. Ronaldo s-a alăturat jucătorilor de tineret ai lui Sporting, care se antrenau pe Alcochete, „fabrica de fotbal” a clubului, şi acolo a primit instrucţiuni valoroase. Responsabilii Sporting şi-au dat seama că Ronaldo avea nevoie de mai multă susţinere, şi au aranjat lucrurile pentru ca mama lui să i se alăture. A debutat pentru Sporting împotriva echipei Moreirense, marcând două goluri. A participat de asemenea în echipa sub 17 ani a Portugaliei la campionatul european de tineret.

Evoluţiile sale de la Campionatul UEFA sub 17 au atras atenţia oamenilor de fotbal din întreaga lume. A fost observat prima dată de fostul antrenor al lui Liverpool F.C., Gérard Houllier, pe când avea 16 ani. Cu toate acestea, Liverpool l-a refuzat, deoarece l-a considerat prea tânăr şi neexperimentat[2]. Dar Cristiano Ronaldo i-a atras atenţia lui Sir Alex Ferguson, în vara lui 2003, atunci când Sporting a învins-o pe Manchester United cu 3-1, cu ocazia inaugurării stadionului Alvalade XXI din Lisabona. Ronaldo şi-a demonstrat abilitatea de a juca pe ambele flancuri. După meci, jucătorii lui United au vorbit cu entuziasm despre talentul tânărului, afirmând că ar prefera să îl aibă în echipă, mai degrabă decât să fie nevoiţi să joace împotriva lui în viitor

Ferguson a decis că îl doreşte pe tânăr în echipa sa, care avea nevoie de un mijlocaş de bandă dreaptă după plecarea lui David Beckham la Real Madrid; Ronaldo a fost achiziţionat pentru 12.24 milioane de lire sterline[3]. A debutat la Manchester United în minutul 60 al unui meci împotriva celor de la Bolton Wanderers F.C., disputat pe Old Trafford. United conducea cu 1-0, dar la numai câteva minute de la intrarea pe teren, Cristiano Ronaldo a obţinut un penalty, ratat însă de Ruud van Nistelrooy,(acesta a fost motivul scandalului care s-a încheiat prin plecarea olandezului). Cu toate acestea, meciul s-a terminat cu 4-0 în favoarea lui Manchester United. Ronaldo a primit numărul 7 când a sosit la Manchester, număr purtat de legende precum George Best, Eric Cantona sau David Beckham. Ronaldo ceruse iniţial numărul 28, purtat de el la Sporting, deoarece nu voia presiunea aşteptărilor legat de numărul 7[4]. A jucat cel mai mult ca aripă pentru Manchester United, şi poate evolua pe ambele flancuri. A jucat de asemenea pe centru sau ca vârf retras. Contractul cu Manchester expiră în 2010 (după date vechi).Primul gol la Real Madrid l-a marcat intr-un meci impotriva lui Quito scor 4-2.A marcat dintr-un penalty dupa o faza plina de driblinguri.